Toate articolele
Recuperarea cardiaca

Utilizarea dispozitivului pentru gimnastică respiratorie

Astazi vom vorbi despre utilizarea dispozitivului pentru gimnastică respiratorie. Dispozitivul pentru gimnastică respiratorie, numit și spirometru, îmbunătățește funcțiile pulmonare pentru: fumători persoanele cu probleme respiratorii persoane inactive ori imoblizate la pat dar și ca parte integrată a programului de recuperare cardiovasculară. Aparatul poate fi utilizat și de către persoanele care nu au neapărat o problemă

Astazi vom vorbi despre utilizarea dispozitivului pentru gimnastică respiratorie. Dispozitivul pentru gimnastică respiratorie, numit și spirometru, îmbunătățește funcțiile pulmonare pentru:

  • fumători
  • persoanele cu probleme respiratorii
  • persoane inactive ori imoblizate la pat
  • dar și ca parte integrată a programului de recuperare cardiovasculară. Aparatul poate fi utilizat și de către persoanele care nu au neapărat o problemă de sănătate, însă doresc o îmbunătățire a respirației.

Cum se utilizează?

In utilizarea dispozitivului pentru gimnastică respiratorie este important să adoptați o poziție comodă, în șezând, la marginea patului sau pe scaun, cu picioarele pe podea. Poziția capului va fi cu bărbia ușor ridicată pentru a permite o respirație mai ușoară.

  • Ținem unitatea centrală în fața noastră. Expirăm profund înainte de a introduce piesa bucală. După ce am introdus piesa bucală, strângem ferm buzele pentru a oferi o bună etanșeitate și astfel împiedicăm aerul să iasă.
  • Inspirați profund până ce toate cele 3 mingi se ridică. Expirați și apoi repetați această procedură de încă 5 ori.
  • Exercițiile de gimnastică respiratorie se recomandă în serii de câte 5 la fiecare 2 ore pentru cei care sufera de boli pulmonare sau sunt în perioada de recuperare după operații.
  • Pentru îmbunătățirea capacității pulmonare la copii, femeile gravide și vârstnici sunt recomandate serii de câte 5 inspirații și expirații profunde, dimineața și seara.