Evaluarea funcțională înainte de începerea reabilitării cardiovasculare

Înainte de începerea unui program de recuperare, întrebarea nu este doar ce diagnostic are pacientul, ci ce poate face în mod real. Poate merge fără durere? Poate urca scări? Se ridică ușor de pe scaun? Are echilibru? Obosește rapid? Se teme de efort? Aceste răspunsuri definesc nivelul funcțional și reprezintă punctul de plecare pentru un program de recuperare cu adevărat personalizat.

Evaluarea funcțională completează diagnosticul medical. La pacientul cardiac, cardiologul stabilește riscul cardiovascular, tratamentul și limitele în care activitatea fizică poate fi desfășurată în siguranță. Medicul de reabilitare medicală intervine după caz pentru a identifica limitările locomotorii și musculo-scheletale care pot împiedica participarea pacientului la exercițiul fizic. Sunt evaluate mersul, postura, mobilitatea articulară, forța musculară, echilibrul, durerea, funcția respiratorie și toleranța la activitățile zilnice.

În cabinetul de recuperare, evaluarea poate include teste simple, precum ridicarea de pe scaun, mersul pe distanță scurtă, observarea tiparului de mers, testarea musculaturii și aprecierea durerii. În cazuri selectate, ecografia musculo-scheletală poate identifica afecțiuni ale tendoanelor, mușchilor sau articulațiilor care limitează programul de recuperare și care pot beneficia de tratament specific. Atunci când durerea, contracturile musculare, inflamația locală sau limitarea mobilității împiedică desfășurarea exercițiilor aerobice și de rezistență, acesta poate recomanda integrarea unor proceduri de medicină fizică și de reabilitare. În funcție de patologia fiecărui pacient, pot fi indicate terapii precum ultrasunetele terapeutice, electroterapia (curenți analgezici sau de stimulare musculară), laserterapia, terapia TECAR, terapia cu unde de șoc în anumite indicații, termoterapia sau crioterapia, precum și masajul terapeutic și tehnicile de mobilizare articulară și a țesuturilor moi. Scopul acestor intervenții nu este înlocuirea exercițiului fizic, ci reducerea durerii, îmbunătățirea mobilității și pregătirea pacientului pentru a putea participa activ și eficient la programul de antrenament.

Exercițiul fizic aerobic rămâne elementul central al recuperării cardiovasculare, însă, în numeroase situații, acesta trebuie precedat sau însoțit de intervenții care permit pacientului să se miște fără durere și cu mai multă încredere. De exemplu, un pacient cu gonartroză severă sau cu tendinopatii poate beneficia inițial de tratamente fizicale și kinetoterapie specifică, pentru ca ulterior să poată realiza în condiții optime antrenamentul aerobic și exercițiile de forță recomandate pentru boala cardiovasculară.

Rezultatul întregii evaluări este un program personalizat. Un pacient cu artroză severă nu va primi același plan ca un pacient tânăr, post-infarct, fără dureri articulare. Un pacient fragil va avea nevoie de o progresie lentă, exerciții orientate spre siguranță și obiective realiste, în timp ce un pacient activ poate avansa mai rapid către antrenamente de intensitate moderată sau chiar ridicată, în funcție de recomandările cardiologului.

O recuperare cardiovasculară modernă înseamnă colaborarea dintre cardiolog, medicul de recuperare, kinetoterapeut și, atunci când este necesar, alți specialiști. Doar prin această abordare multidisciplinară putem trata nu doar inima, ci și limitările care împiedică pacientul să redevină activ. O recuperare bună începe întotdeauna cu măsurarea corectă a punctului de plecare. Doar astfel putem crește efortul în siguranță, putem adapta intervențiile pe parcurs și putem urmări progresul real al pacientului.

Autor – Dr. Cosmin Ciurumelea